Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

dan-mihaescu

Trupul neînsufleţit al cunoscutului umorist, scenarist şi regizor Dan Mihăescu va fi depus, pentru un ultim omagiu, sâmbătă, la ora 13.00, la sediul TVR, urmând ca luni să fie incinerat.

Potrivit unui comunicat de Televiziunea Română, colegii din TVR regretă dispariţia lui Dan Mihăescu, care a decedat joi seară, la vârsta de 79 de ani, scrie Mediafax.

„Colegii din TVR şi toţi admiratorii care doresc să-i aducă un ultim omagiu, o pot face sâmbătă şi duminică, la sediul TVR (la parterul clădirii Studiouri, în holul mare). Accesul publicului se va face prin intrarea Dorobanţi, între orele 10.00 - 20.00", se spune în comunicatul TVR.

Trupul neînsufleţit al lui Dan Mihăescu va fi incinerat luni, potrivit unui alt comunicat remis de apropiaţii lui Dan Mihăescu. Realizator de emisiuni de divertisment, umorist şi scenarist, Dan Mihăescu a fost şi autorul unor memorabile scheciuri şi scenete scrise pentru nume mari ale comediei româneşti şi unul dintre cei mai vechi şi cunoscuţi profesionişti din TVR, se mai spune în comunicatul Televiziunii Române.

Dan Mihăescu a lucrat aproape 30 de ani în Televiziunea Română, începând cu 1966, ca redactor, a fost şi redactor-şef adjunct al Departamentului de Muzică şi Divertisment. Dan Mihăescu a fost unul dintre cei mai apropiaţi şi constanţi colaboratori în televiziune ai lui Tudor Vornicu.

Intelectualii şi incinerarea
Intuind sfârşitul, Garabet Ibrăileanu a rugat pe cei din familie ca după moarte corpul să nu-i fie expus, să nu se organizeze funeralii cu discursuri, depuneri de flori etc. Corpul să-i fie grabnic învelit în giulgiuri multe, închis apoi în sicriu şi incinerat, asemenea vechiului său prieten Paul Zarifopol, mort doi ani mai devreme, scrie istoriiregăsite.ro.

Totul s-a petrecut rapid, în doar jumătate de oră, de la 15 la 15.30, mai întâi audiindu-se un fragment din Simfonia pastorală a lui Beethoven, de pe un disc ce-i aparţinuse lui Ibrăileanu, iar apoi incinerarea propriu-zisă fiind acompaniată de marşul funebru al lui Chopin. Nici un discurs, nici un cuvânt de adio.

Incinerat a fost şi Eugen Lovinescu, decedat la 15 iulie 1943, în urma unei ciroze, la numai 62 ani, fiind aproape imediat ars, în ziua următoare, în acordurile muzicii lui Beethoven.

Tot la crematoriu a ajuns Al. Rosetti (încetat din viaţă pe 27 februarie 1990), care şi-a manifestat această dorinţă cu aproape patru decenii mai devreme, procesiunea fiind sobră, cu multe alocuţiuni din partea Academiei, Universităţii şi a celor apropiaţi (deşi nu şi-ar fi dorit acest soi de discursuri), cenuşa fiindu-i apoi aruncată în apele unui râu de munte, aşa cum şi-a dorit, pentru că fusese un mare iubitor de drumeţii montane.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

dan-mihaescu
DorohoiNews.ro, 26-01-2013

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Doi prieteni stau de vorbă:
- Ce mai faci?
- Uite, m-a lăsat nevasta pentru cel mai bun prieten.
- Credeam că eu sunt cel mai bun prieten al tău…
- Acum e el…



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Cu profundă tristețe, anunț trecerea în neființă a distinsului profesor VASILE NECHITA

Cu profundă tristețe, anunț trecerea în neființă a distinsului profesor VASILE NECHITA
Astăzi a părăsit această lume un om remarcabil prin profesie și omenie, un dascăl care și-a pus ...

SC din Dorohoi angajează operator jocuri de noroc (sală de jocuri)

SC din Dorohoi angajează operator jocuri de noroc (sală de jocuri)
Societate comercilă din Dorohoi angajează operator jocuri de noroc (sală de jocuri). Se oferă seriozitate ...

Vând casă plus pământ

Vând casă plus pământ
Vând casă plus pământ în Broscăuti, pe șes 46 de ari. Apă și canalizare la poartă. ...

Vând Opel Mokka, unic proprietar 2015

Vând Opel Mokka, unic proprietar 2015
DIESEL 4 X 4 ; 90 KW(120 CP); 1686 cmc; albastru; cu suport pentru biciclete din fabricatie; senzor de ...

Șofer, caut loc de muncă

Șofer, caut loc de muncă
Șofer categoria D caut loc de muncă tel 0748495966

Garsonieră de închiriat

Garsonieră de închiriat
Închiriez garsonieră mobilată și utilată. Relații tel. 0743206518

Caut să închiriez garsonieră sau apartament cu 2 camere în Dorohoi

Caut să închiriez garsonieră sau apartament cu 2 camere în Dorohoi
Caut să închiriez o garsonieră sau apartament cu 2 camere in Dorohoi pe termen lung, buget 1500 ...

Vând apartament cu 2 camere decomandate

Vând apartament cu 2 camere decomandate
Vand apartament 2 camere decomandate, zona Pleven isau inchiriez unei doamne(domnisore). Mai multe relatii ...

Societate comercială din Dorohoi angajează Gestionar

Societate comercială din Dorohoi angajează Gestionar
Societate comercială din Dorohoi angajează Gestionar. CV-urile se pot transmite la [email protected] ...

Firmă de distribuție angajează șofer categoria C

Firmă de distribuție angajează șofer categoria C
Firmă de distribuție angajează șofer categoria C. CV-urile se pot transmite la [email protected]  ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro